Unul dintre cei doi jucatori in domeniul recuperarii
creantelor statului, AVAS, vine in 2012 cu o noua viziune prin care sa
contribuie la contracararea efectelor crizei si la redresarea unei parti a economiei
romanesti.
“In anul 2012 ne propunem o noua abordare a afacerilor
curente ale insolventei”, declara doamna
Cristina Chiriac, vicepresedintele AVAS. “Cand ma gandesc la insolventa am in
vedere doua ipostaze in care AVAS este implicata – cea a actionarului si cea a
creditorului. Si avem 262 de societati unde ne aflam in ambele situatii. Analizand
situatia in contextul conditiilor actuale, de criza, mi-a aparut clar ca
trebuie sa cautam metode noi, prin care am putea obtine rezultate mai bune si am
putea contribui la reconstructia economiei”.
“Cred ca, daca incetam sa privim insolventa ca pe un “sfarsit”
si daca acordam o mai mare importanta etapei de reorganizare, am putea
transforma un eventual esec, intr-un succes in afaceri. Acest lucru este posibil
prin reorganizare judiciara si de aceea vom pune mai mare accent pe
viabilitatea planurilor de relansare.
In acest sens, din experienta mea in domeniu, pot sa spun
ca ceea ce cred eu ca ar trebui sa conteze in analiza premergatoare desemnarii
un administrator sau a altuia, ar fi, in primul rand, portofoliul
reorganizarilor de success realizate de acestia si al societatilor de la care s-a
obtinut o recuperare a creantelor de cel putin 50%. Acestea sunt adevaratele
etaloane de masura a eficientei unui administrator judiciar si mai putin
procentul solicitat ca si comision pentru activitatea prestata. S-a dovedit in timp ca, uneori, nici comisionul nu a fost
destul de motivant pentru lichidatori. Au
fost si cazuri in care, desi o societate intrata in insolventa detinea active
semnificative la momentul deschiderii procedurii, procentul de recuperare prin
valorificarea acestora a fost chiar de numai 2%! Prin aceasta noua abordare
vrem sa dezvoltam relatii de colaborare cu aceia profesionisti din domeniu,
care se pot impune printr-o viziune, ca si veritabili oameni de afaceri, si nu
numai de valorificatori de active.
Aceste noi masuri vin pe fondul crizei si pentru a
sustine relansarea economica. Noi ne propunem sa recuperam nu numai creante, considerand
ca orice afacere salvata va avea sansa unei manifestari concrete si importante
in piata. Atat in cea de profil, dupa caz, cat si in cea a muncii, unde, dupa
cum stim cu totii, nu mai este nevoie de “ingrosarea” numarului de someri. Sa
nu uitam de resursele umane, care au un rol esential in existenta fiecarei
companii, de calitatea acestora depinzand de multe ori evolutia afacerii, in
sine. Fiind vorba de unicitatea amprentei umane asupra rezultatelor muncii,
devine chiar necesar sa acordam mai multa importanta acestei laturi. Sunt unele
domenii de munca speciale, unde oamenii, care se formeaza si devin mai buni in
timp, nu trebuie “pierduti pe drum”, ci apreciati si valorificati pe masura
potentialului pe care-l au de oferit”.
Portofoliul actual al Directiei Insolventa a AVAS
cuprinde 8.423 dosare de
insolventa, provenind din procese in care sunt implicate 6.406 societati
debitoare, aflate fie in insolventa – 3958, fie in lichidare voluntara si
dizolvare de drept – 2448. AVAS estimeaza ca va incasa,
in 2012, circa 20 de milioane de lei, fata de 7,8 milioane lei in 2011.
“Ne bazam aceasta apreciere pe sumele inscrise in
tabelele de creante si in functie de evolutia procesului de valorificare. Statul este nevoit sa lupte pentru realizarea intereselor
sale, in condii destul de dificile. Cu toate acestea vom continua sa urmarim
implementarea si indeplinirea obiectivelor noastre – in principal
restructurarea economica a societatilor si rentabilizarea acestora, iar in
cazurile in care suntem in imposibilitatea de a face acest lucru, vom urmari,
desigur, maximizarea gradului de recuperare a creantelor”, ne-a mai declarat
doamna vicepresedinte Chiriac.
m.evz.ro/news/966855
www.puterea.ro/.../avas_incasarile_din_creante_20_milioane_lei_in_...
www.ziare-pe-net.ro/.../avas-vrem-sa-contribuim-la-reconstruc-ia-eco..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu