Mamă şi femeie de afaceri, o femeie care
se defineşte prin ceea ce face, Cristina Chiriac, director general al
Word Trade Center Bucureşti şi ambasadorul Antreprenoriatului Feminin
din România, ne-a acordat un interviu, în care ne povesteşte cum împarte
viaţa de familie şi cariera şi care sunt diferenţele între femeia
secolului XXI din România şi alte ţări occidentale.
Sunteţi
Ambasadorul Antreprenoriatului Feminin din România şi directorul
general Word Trade Center Bucureşti, cum aţi ajuns aici?
Întotdeauna
am considerat că o femeie de succes trebuie să fie nu doar mamă și
soție, dar și un om de afaceri, un antreprenor. Dar pentru a fi la
înăltime în toate aceste ipostaze, o femeie trebuie în primul rând să
aibă încredere în sine și, în al doilea rând, să muncească și să își
folosească la maximum calitățile.
Am
crescut în ambiţia ideii, inoculată de părinţii mei, că acele calităţi
pe care le irosesc fără rost, duc negreşit la un destin ratat. Toată
educaţia mea s-a clădit pe ideea de a mă ridica măcar la nivelul
aşteptărilor mele. Iar de la mine am aşteptări enorme. Am învăţat de la
tatăl meu că nu pot obţine mai mult decât am muncit, mai mult decât m-am
investit.
Am trecut, în evoluția mea
profesională de la un simplu antreprenor, care s-a confruntat cu
aceleași dificultăți cu care se confruntă toți oamenii care conduc
afaceri, de la birocrație la greutăți fiscale, la demnitar, în cadrul
Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și acum la World
Trade Center București.
Am învățat că
micii antreprenori trebuie să fie susținuți și, pentru că știu cât de
greu este să ai o afacere de success, lucru și mai dificil în cazul
femeilor, am decis că pot face ceva să schimb acest lucru, să militez
pentru antreprenoriatul feminin și nu numai.
Faptul
că sunt o fire ambițioasă și curajoasă m-a făcut să accept provocarea
de a redresa o companie în insolvență și să arăt că acest lucru poate fi
o șansă pentru companiile în dificultate.
În
numai cinci luni de mandat rezultatele se văd, iar profitul operațional
și veniturile sunt pe o pantă ascendentă, deci se poate!
Ce îi lipseşte antreprenoriatului feminin în România?
Nu
cred că antreprenoarelor din România le lipsește ceva. Trebuie în
primul rând să aibă o voce unitară și să poarte o luptă, dificilă, cu
mentalitățile.
Ca ambasador al
antreprenoriatului feminin în România, am observat că mentalitățile sunt
principalul obstacol, dar prin conștientizarea rolului importanței
femeilor în economie cred că un prim pas a fost făcut.
Există vreo diferenţă între femeia secolului XXI din România şi alte ţări occidentale?
În Occident femeia secolului XXI este modernă, dezinvoltă, deplin eliberată de statutul ancestral al gospodinei prin excelență.
Este
vorba despre aceleași mentalități despre care discutăm. Cred că femeile
de succes din România nu sunt cu nimic mai prejos decât cele din
Occident.
Mentalitatea este cea care
ne produce probleme. În România, avem circa 37.000 de afaceri conduse de
femei, cred ca această cifra vorbește de la sine. Uniunea Europeană
face eforturi uriașe, și financiare și organizaționale, pentru
susținerea antreprenoriatului feminin. De ce? Este simplu, pentru
prevenirea abuzurilor, pentru ca aceste femei să fie independente
financiar, pentru evitarea unor problema sociale, dar și pentru a
încuraja femeile să își facă un drum în viață fără a depinde de locuri
de muncă unde sunt discriminate.
În România, din păcate, nu sunt programe de stimulare a femeilor, ceea ce le face mult mai vulnerabile.
În care dintre aceste funcţii vă regăsiţi mai mult, de ce?
Ambele
mă reprezintă, pentru că ambele presupun ambiție, voință, capacitatea
de a duce lucrurile până la capăt și, în același timp, oportunitatea de a
dovedi că o afacere condusă de o femeie poate fi la fel de profitabilă
la fel ca și cea condusă de un bărbat.
Care sunt cele mai importante realizări de până acum?
Copii
și familia mea! Paradoxal, nu vin în nicio contradictie cu viața mea
profesională și carieră, dimpotrivă, se potențeaza reciproc și mă
motivează.
Ştim că sunteţi mămică, cum împărţiţi cariera şi viaţa de familie?
Am
toată înțelegerea familiei mele și ofer întreaga mea înțelegere și
disponibilitate. Cariera mă împlinește profesional, mă stimulează să
merg înainte, în timp ce familia îmi dă echilibrul și căldura de care am
nevoie pentru a exista și pentru a-mi atinge obiectivele! Ambele fac
parte din povestea mea de succes!
Care este cel mai bun sfat pe care l-aţi primit până acum, în afaceri, şi aţi vrea să îl transmiteţi cititorilor noştri?
Oricât ar fi de greu, nu te lăsa învins!
Uneori
situația poate părea pierdută, dar cu energie și inspiratie, cu efortul
de a găsi soluții și acolo unde ele par de negăsit, am reușit! Cum se
spune: «Dacă ai câștigat, continuă, dacă ai pierdut, continuă!»
http://revistabulevard.ro/2013/12/cristina-chiriac-toata-educatia-mea-s-a-cladit-pe-ideea-de-a-ma-ridica-macar-la-nivelul-asteptarilor-mele/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu