În general vorbind oportunistii sunt oameni cu un
dezvoltat simt al orientării. Stiu înaintea multora încotro arată nordul
propriului interes. Sunt maestrii ai evaluării rapide, fără fandoseli ori
volute intelectuale deosebite. Stiu ce valoare are timpul. Apreciază eficace distanta
dintre esec si reusită în timp util, chiar înainte de a începe cursa fie ea
locală, generală sau prezidentială.
Cu o privire ambientală demnă de invidiat oportunistul
măsoară, în termeni de costuri si beneficii, capabilitatea unei ”bărci”, de
cele mai multe ori alta decât cea în care se află, de a-l duce la destinatie
fără gres.
Si pentru că vorbim despre oportunistul politic, o
specie la fel de motivată ca si traseistul politic, criteriile topăitului
dintr-o barcă în alta sunt – asa cum este si firesc – morala si principiile.
Dintr-o dată morala cade sub masă iar principiile devin flexibile până la a
arăta directia opusă sensului din care vin. Prin urmare când ” tara o cere si interesul national o impune” morala si
principiile sunt bârna din ochiul partenerului de drum si paiul din ochiul
adversarului pe cale să devină viceversa. În dragoste si război totul este
permis. Pesemne că politica este un melanj între dragoste si război de vreme ce
stânga si dreapta sunt intersanjabile si te duc acolo unde îti doresti cu atâta
fervoare: într-o functie, la putere, adică în fruntea unei natiuni. E firesc ca
din când în când si mijloacele să mai scuze scopul, căci da, uneori, viata ne
oferă suprize greu de înghitit. Ajungem astfel în paradoxul bunului simt - s-auzim
de cazuri pe care nu le-am fi “văzut” vreodată!
Si-atunci, se pune întrebarea: de câtă încredere se
mai pot bucura acesti oameni? Cum poti construi viitorul unei natiuni cu oameni
care îsi ghidează traseul politic după dictonul “o lume nouă nu vouă”? Ce garantii poate invoca oportunistul ori
traseistul în sprijinul bunelor sale intentii? Ce fel de politician este cel
care “confundă” convenabil principialitatea cu lipsa oricărui principiu, stânga
cu dreapta, interesul unei natiuni cu interesul propriu?
S-a spus că omul este corupt de putere. Eu cred
contrariul. Omul corupe puterea, o deturnează si o discreditează. Puterea este
un mijloc prin care orice om politic ar trebui să producă schimbare în
beneficiul celor care l-au investit. Dacă acest lucru nu se întâmplă, dacă
puterea devine un scop în sine, atunci omul politic nu mai este ceea ce spune
că este ci devine acel ceva împotriva căruia trebuie luptat pentru a ne salva
ca natiune si clasă politică.
Coloana vertebrală în politică sau în viata cetătii nu
a fost si nu trebuie să devină niciodată optională. Tocmai aceste schimbari,
ulterioare actului electoral, sunt, in opinia mea, ceea ce dezamageste cel mai
tare si una din cauzele importante ale absenteismului.
Schimbarea este posibilă
dacă noi însine ne vom schimba.
